VLAD MERCORI, cunoscut în spațiul online pentru anchetele sale pe teme politice, aduce în prim-plan o nouă investigație, de această dată despre felul în care administrația primarului Robert Negoiță ar fi pregătit un contract de zeci de milioane de euro, contract care a fost brusc anulat imediat ce DNA a intervenit în dosar.
Povestea urmărită de Mercori începe la începutul lunii februarie. Pe 5 februarie, presa consemna perchezițiile DNA la Primăria Sectorului 3 și la locuința edilului Robert Negoiță, într-o cauză ce are în centru bănuieli privind construirea ilegală a unui drum peste o conductă de gaze, în beneficiul fratelui primarului, dezvoltator imobiliar. La numai patru zile după acest episod, pe 9 februarie, aceeași instituție decide, fără explicații publice detaliate, să anuleze o procedură de achiziție de mare amploare, evaluată la 195 de milioane de lei.
Procedura respectivă era construită ca un contract-cadru pentru „reabilitare, modernizare și extindere a infrastructurii de mobilitate urbană și durabilă” în Sectorul 3. Un asemenea contract-cadru fixează o singură dată regulile generale, precum și catalogul de lucrări și echipamente ce pot fi contractate ulterior, pe o perioadă de mai mulți ani, prin contracte subsecvente. În acest context, Primăria Sectorului 3 a elaborat o documentație publică ce includea o listă detaliată, cu numeroase categorii de dotări și intervenții posibile.
În această listă figurau, printre altele, 67 de sisteme de iluminat pentru treceri de pietoni, 200 de camere video, 66 de parcări metalice pentru biciclete, precum și 44 de stâlpi de iluminat stradal. Totuși, elementul care a sărit imediat în ochi lui Vlad Mercori a fost cantitatea uriașă de controllere programabile pentru semaforizare – în total 2.240 de bucăți. Aceste controllere, practic „creierul” fiecărui semafor, sunt cele care dictează succesiunea și durata culorilor în trafic.
Privită în raport cu situația reală a orașului, această cifră pare, în cel mai bun caz, nerealistă. Potrivit datelor publice, în București există în jur de 440 de intersecții semaforizate, dintre care aproximativ 260 sunt conectate la sistemul inteligent cu „undă verde”. Chiar și presupunând un scenariu maximal, este greu de imaginat că un singur sector ar depăși 80-100 de intersecții dotate cu semafor, ceea ce face improbabilă justificarea unui necesar de 2.240 de controllere doar pentru Sectorul 3.
Investigația detaliază că una dintre firmele interesate de acest contract a cerut, înainte de depunerea ofertei, cotații de preț pentru controllere conforme cu specificațiile stabilite de primărie. Din aceste solicitări a rezultat un preț minim de aproximativ 45.000 de lei pentru fiecare unitate. Dacă se aplică acest preț celor 2.240 de controllere înscrise în caietul de sarcini, suma ajunge la circa 100 de milioane de lei – mai bine de jumătate din valoarea totală estimată a întregului contract de 195 de milioane de lei.
În acest punct, explică Vlad Mercori, devine vizibil modul în care o licitație poate fi „aranjată” păstrând aparențele de legalitate. Companiile care nu au legături cu administrația locală și iau în serios atât cantitățile, cât și prețurile reale de pe piață constată că, pentru a rămâne în bugetul maxim, ar fi obligate să practice tarife nerealist de mici pentru numeroase poziții. Concluzia lor este că nu pot concura corect și se retrag. În același timp, o firmă care cunoaște din interior intențiile reale ale primăriei își poate construi o ofertă cu totul diferită de cea calculată onest.
Astfel, o societate „de casă” pornește de la premisa că administrația nu va ajunge niciodată să comande cele 2.240 de controllere, din simplul motiv că nu există destule intersecții pentru a le monta. În consecință, ofertantul „avizat” poate introduce în propunerea financiară un preț artificial de mic pentru această poziție – de exemplu 1.000 de lei bucata, în loc de 40.000-45.000 de lei – ceea ce ar consuma doar 2,2 milioane de lei din bugetul total pentru controllere. Spațiul bugetar astfel eliberat este apoi folosit pentru a umfla considerabil prețurile la acele lucrări și echipamente despre care se știe, din start, că vor fi comandate în mod efectiv.
Un caz ilustrativ indicat în investigație este cel al camerelor video. Dacă prețul de achiziție de la producător sau distribuitor este în jur de 1.000 de lei pe bucată, firma favorizată își poate permite să treacă în oferta pentru primărie un tarif de 5.000 de lei pentru fiecare cameră, mizând pe faptul că acest tip de echipament va fi contractat integral. Mecanismul se derulează, așadar, după o logică simplă: ceea ce nu va fi cumpărat este subevaluat în ofertă, iar ceea ce se știe că va fi cumpărat este supraevaluat agresiv, toate acestea fiind „ambalate” într-un buget global care, privit de la distanță, pare coerent și acceptabil.
Relatarea arată că Primăria Sectorului 3 ar fi fost informată cu privire la caracterul neobișnuit al numărului de controllere inserate în documentație. Cu toate acestea, afirmă Vlad Mercori, instituția a ales să păstreze aceleași specificații, susținând că ele reflectă necesarul urmărit de administrație. Doar după ce ancheta DNA a început să pună presiune, licitația a fost anulată, la un interval de patru zile de la percheziții.
Documentele consultate de autorul investigației indică faptul că pentru felul în care a fost concepută și aprobată documentația ar fi răspunzători primarul Robert Negoiță, directorul executiv Roxana Cârstea, șefa de serviciu Georgeta Vișan, precum și mai mulți experți și consilieri implicați în procedură. Din perspectiva lui Vlad Mercori, simpla anulare a procedurii nu modifică esența problemei: modul în care a fost construit contractul-cadru rămâne o „tentativă de golăneală”.
Investigația este prezentată și ca un exemplu generalizabil pentru ceea ce Mercori consideră a fi o practică extinsă în administrațiile locale din România. El afirmă că deține o listă amplă de primării unde ar fi fost aplicate mecanisme similare pentru a orienta contractele către firme de casă, cu prejudicii cumulate estimate la sute de milioane, poate chiar miliarde de euro. Concluzia sa este tăioasă: în loc să se ocupe de buna gospodărire a orașelor și comunelor, numeroși primari ajung să gestioneze, în realitate, „hoția” prin care bugetele publice sunt golite sistematic.
